Mascarada de Mihail Iurievici Lermontov

”Mascarada” face parte din fondul de aur al dramaturgiei ruse și universale.

În piesă, autorul demască cu un curaj şi o asprime fără precedent vidul sufletesc al aristocrației ruse – elita Sankt- Petersburgului – trişorii, pe cei care îşi făureau renumele şi averea la masa de joc, aventurieri fără scrupule, carierişti şi intriganţi plini de venin. Lermontov îi prezintă într-un tripou, la un bal mascat, apoi din nou la jocul de cărţi, unde cade spoiala convenţiilor mondene şi patimile cele mai josnice rămân fără mască.

Arbenin – eroul piesei – este legat de această lume din naştere, este crescut și educat în mrejele ei. Inteligent şi talentat, spirit nonconformist, înzestrat cu o puternică voinţă, el năzuieşte să evadeze din această lume.

O cunoaște pe Nina, de care se îndrăgosteşte şi care reprezintă şansa lui de a accede la libertatea spre care tinde. Dar, fiind obişnuit cu un mediu în care minciuna face regula, îndoindu-se de sine însăşi, Arbenin ajunge să se îndoiască de dragostea și fidelitatea Ninei. Orbit de gelozie, în încercarea de a-și păstra intactă onoarea și reputația, Arbenin se transformă în asasin. Crima pe care o comite nu curmă doar viața femeii iubite, ci pune capăt unei lumi de care îl despărțea o  singură treaptă. Astfel, cel mai mare jucător de cărți al Sankt-Petersburgului pierde jocul, în pofida faptului că AS-ul era la el.

Teatru Infinit fascinat de estetica teatrului de imagine, care abordează elemente distinctive ale teatrului chinez, pledând pentru preceptele biblice într-o lume ce se pierde într-o condiţie şi o atmosferă a autodistrugerii, are curajul să revină  cu o nouă abordare asupra textului lui Lermontov și să-i confrunte personajele cu eroii zilelor noastre.